Carti online

Noul titlu din seria de autor Valeriu Anania propune poezii publicate de-a lungul timpului in volume precum Geneze Anamneze File de acatist Istorii agrippine sau Orele mamei . In multe dintre aceste poeme cititorul poate identifica dincolo de elementele religioase ecoul experientelor uneori dramatice ale autorului; dincolo de universul codificat si ritualizat convingerile omului autentic.
Exista in poeziile lui Valeriu Anania o deschidere catre cer: si in cele care isi trag seva din colinde din spectacolul popular din ritualuri sau din ceremonii religioase. As spune ca scrisul poetului carturarului exegetului se inscrie intr-o actiune de reteritorializare a lumii romanesti. Deteritorializarii din ce in ce mai agresive IPS Bartolomeu ii corespunde cu o opera care asaza in centrul ei geografia spiritualizata a tarii. (Cornel Ungureanu)

Nici pe departe o traducere oarecare Albumul de versuri versiunea Serban Foarta demonstreaza limpede o folosire aproape alchimica a limbajului in ambele cazuri. Poemele lui Mallarme cel reorchestrat de Foarta responsabil de altfel pentru un intreg mecanism critic ridicat in jurul textului vorbesc nu doar despre aventura poeziei de-a lungul istoriei ci si despre nobletea simtului lingvistic.
Foc e poezia lui Mallarme si foc ati aprins in limbajul nostru poetic. Alegra zi (pentru vivace aujourd’hui) imi pare o biruinta. Cu aleasa gratitudine si afectiune statornica Nicolae Steinhardt isi incheia mesajul catre Serban Foarta.
Cioran la randul lui n-a intarziat la scurta vreme dupa ce l-a citit pe Mallarme in varianta poetului-traducator sa spuna ca Foarta a incercat imposibilul si a reusit gratie talentului sau si virtutilor poetice ale limbii romane (Emil Cioran 13 mai 1989).

Poemele luminii Pasii profetului In marea trecere Lauda somnului La cumpana apelor La curtile dorului Nebanuitele trepte Varsta de fier Corabii cu cenusa Cantecul focului Ce aude unicornul Ultimele poezii (1958-1960) Sensuri ascunse ce ar putea sa fie formulate in chip abstract nu se gasesc in poezia mea decat ca alunecari pe cari insumi le condamn. Toate sensurile tin de domeniul unei sensibilitati metafizice ce coboara in adanc si vine in adanc ele n-au confinii cu intelegerea filozofica discursiva. …In poezia mea sunt frecvente si motivele mitice chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez in chipul cel mai liber ca mijloace de expresie poetica. Motivele nu sunt tratate AdogmaticA. Le folosesc in sens totdeauna creator liber; le modific si le amplific dupa necesitati. Nascocesc motive mitice la fiece pas fiindca fara de-o gandire mitica nu ia fiinta din pacate sau din fericire nici o poezie. ( Lucian Blaga Luntrea lui Caron )

Putini poeti au ca Adrian Bodnaru un stil numai al lor un idiolect. Facind abstractie de vocabular (care nu spune mare lucru despre structura unei poezii) sintaxa lui e una dislocata abrupta rupta intrerupta… Retoric vorbind figurile-i de predilectie sunt tmeza si hiperbatul – adica taietura si trecere dincolo iesire (din cadru) depasire. Ceea ce presupune un daca vreti sadism fata de sintaxa unanima si de obstescul material verbal. In care el poetul taia ca-n carne vie. Verbul din urma e la imperfect pentru ca azi Adrian Bodnaru fara sa fie mai blajin mai molcom mai netaios mai putin… tmezo-hiperbatic in ceea ce priveste scriitura va fi trecut din geometrismul cutarui stil cvasicubist constind in angularitati in colturi muchii unghiuri (ba chiar unghii!) intr-o Kugelgeometrie mai blinda in care prevaleaza sfera ovalul curba si voluta sinuozitatile sau tandrele meandre. Chiar exercitiul voluntar (si atitudinea voluntarista) din care decurgea pecetea-i stilistica atit de proprie s-a(u) atenuat cu timpul in favoarea unei benefice mansuetudini a unei impacari cu lumea (ca si cu soarta-i ca atare) a unei resemnari firesti ce e un fel de oboseala a simturilor si a carnii. Adrian Bodnaru pare-a scrie la spartul nuntii in camara la ceasul zorilor mahmuri in cenusiu si abandon. Universu-i este unul familiar anodin prozaic fara glorie – dar ca in poezia lui Bacovia generator al unei atmosfere stranii si inlantuitoare aproape magice de neuitat. (Serban Foarta)
Sintaxa contorsionata rasucirea violenta a lexicului privirea piezisa spre amanuntul vietii spre fragmentele greu accesibile ale (in)vizibilului tradeaza la Adrian Bodnaru o problematica raportare la ceea ce pretios se numeste ontologic. O vesnica fuga spre margine o patinare vicioasa pe buza prapastiei asigura combustia interna a poemului. Delicat ca o stampa japoneza sensul poetic e si inamicul propriei forme: virulent socant agresiv cu program. (Mircea Mihaies) Din distanta (nu din fractura!) dintre cuvinte se nasc in poezia lui Bodnaru o tensiune si un arc electric ca acelea dintre polii unei baterii Volta. Un arc electric se creeaza din relatia dintre discurs si ontologic ceea ce face ca poezia lui Adrian Bodnaru sa se constituie intr-un corp extrem de frumos si de elegant cu larga autonomie fata de ordinea sintactica a lumii. (Ion Muresan)

Lectura poemelor lui Teodor Duna mi-a aratat ca poezia exista si traieste ca ea poate pe neasteptate si atunci cind nu mai parea posibila vreo minune sa-si faca auzita vocea iesind din tacerea si intunericul unde s-ar fi zis ca nimic nu mai dainuie si ca aceasta voce ti se adreseaza – si te obliga sa-i raspunzi – sau ca incerci sa-i raspunzi. Teodor Duna are o lume a lui pe care si-o impune cu o autoritate cu atit mai irezistibila cu cit nu pare constient ca o are.
(Mircea Ivanescu) Versurile sale ramin fidele unei viziuni sacramentale asupra poeziei privita ca instrument revelatoriu si ca vehicul de voiaj catre partea ascunsa a lumii. Poetul nu vorbeste din texte sau din ghena ci dintr-o regiune halucinanta a universului una in care viata si moartea isi schimba intre ele mastile fara incetare.() Din coaja unor cuvinte obisnuite Teodor Duna scoate o poezie plina de miez. (Andrei Terian) Teodor Duna se joaca de-a viul cu totul altfel decit se joaca alti poeti de azi de-a minimalismul. Fata de ei are marele avantaj al unei ontologii proprii din directia careia isi poate permite sa invadeze cotidianul. Ceea ce si face umplindu-i acestuia contururile cu o energie din alta lume la fel de actuala dar substantial mai fecunda. De aici numeroasele viziuni ale dilatarii controlate din interior. Organizate narativ ele dau tonul unei carti pe drept cuvint extraordinare. Care avertizez contine capodopere.
(Cosmin Ciotlos)

Mai intii furioasa apoi deceptiva si la urma blazata dar intotdeauna intr-o scriitura franca de acuta autenticitate a starilor zice Ion Pop (in prefata la O persoana serioasa Limes 2004) ca ar fi dialectica pasilor facuti de Letitia Ilea in primele sale trei carti. Ei bine Blues pentru cai verzi desi nu e o sinteza le aduna pe toate trei si le sublimeaza/le comprima intr-o stare de pustiu existential atit de concret hasurat incit contureaza una din cele mai deprimate – si deprimante – viziuni din poezia noastra actuala. Daca sint azi poeti bacovieni Letitia Ilea e primul dintre ei. Si e primul pentru ca ajunge la neantul existential bacovian fara recurs la intertextualisme. Blues pentru cai verzi e un exercitiu de exorcizare a acestui pustiu total pustiu ce videaza nu doar viata ci si moartea. Nu e o carte de citit. (Al. Cistelecan)
Un sentiment acut al timpului constiinta zadarnicei si a golului care rinjeste din spatele tuturor lucrurilor le confera poemelor mai recente ale Letitiei Ilea o incarcatura de tragic. De la ironia dezabuzata a unui spirit sceptic si obosit poeta trece acum la o lirica a vidului ontologic si a golurilor de timp in care moartea este omniprezenta. Firescul lipsa gesturilor afectat-patetice a stridentelor de orice fel o fac pe Letitia Ilea mai convingatoare ca niciodata in rolul acestei Cenusarese beckettiene care vietuieste parca in nisipul unei uriase clepsidre si tinde sa devina ea insasi in cele din urma nisip. (Octavian Soviany) Normal 0 Mai intii furioasa apoi deceptiva si la urma blazata dar intotdeauna intr-o scriitura franca de acuta autenticitate a starilor zice Ion Pop (in prefata la O persoana serioasa Limes 2004) ca ar fi dialectica pasilor facuti de Letitia Ilea in primele sale trei carti. Ei bine Blues pentru cai verzi desi nu e o sinteza le aduna pe toate trei si le sublimeaza/le comprima intr-o stare de pustiu existential atit de concret hasurat incit contureaza una din cele mai deprimate – si deprimante – viziuni din poezia noastra actuala. Daca sint azi poeti bacovieni Letitia Ilea e primul dintre ei. Si e primul pentru ca ajunge la neantul existential bacovian fara recurs la intertextualisme. Blues pentru cai verzi e un exercitiu de exorcizare a acestui pustiu total pustiu ce videaza nu doar viata ci si moartea. Nu e o carte de citit. (Al. Cistelecan)
Un sentiment acut al timpului constiinta zadarnicei si a golului care rinjeste din spatele tuturor lucrurilor le confera poemelor mai recente ale Letitiei Ilea o incarcatur a de tragic. De la ironia dezabuzata a unui spirit sceptic si obosit poeta trece acum la o lirica a vidului ontologic si a golurilor de timp in care moartea este omniprezenta. Firescul lipsa gesturilor afectat-patetice a stridentelor de orice fel o fac pe Letitia Ilea mai convingatoare ca niciodata in rolul acestei Cenusarese beckettiene care vietuieste parca in nisipul unei uriase clepsidre si tinde sa devina ea insasi in cele din urma nisip. (Octavian Soviany)